Atunci când un copil loveşte un alt copil, îi spunem agresivitate. Când un copil loveşte un adult – opoziție. Dacă un adult loveşte un alt adult – violență. Dar când un adult loveşte un copil, considerăm că e vorba de disciplină.
Haim Ginnot
Citatul de mai sus încapsulează perfect gândirea multor generații cu privire la ce înseamnă disciplina. Sigur, părinții, bunicii noștri nu au folosit cu toții violența fizică în educarea copiilor, însă merită menționat că vocea ridicată și cuvintele grele folosite sistematic produc o durere la fel de mare în sufletul celor mici. Generația actuală de părinți nu s-a delimitat nici ea pe deplin de astfel de cutume, însă îmi place să cred că facem paşi într-o direcție mai bună.
Tu la ce te gândeşti când auzi cuvântul „disciplină”?
Cred că nu greşesc când spun că cei mai mulți adulți asociază disciplina cu pedeapsa. Ori că primul lor gând se duce către cel mai exigent profesor pe care l-au avut în anii de școală sau chiar către propriii părinți, care nu se lăsau nici ei mai prejos cu strictețea.
Cumva, de-a lungul timpului, înțelesul primar al termenului a fost denaturat, iar credințele mai sus menționate au prins rădăcini puternice în mentalul colectiv. Însă, din punct de vedere etimologic, „a disciplina” înseamnă „a învăța (ceva pe cineva)”. Fără alte implicații, nicidecum prin pedepse sau coerciție. Dacă ne gândim şi la înțelesul cuvintelor „discipol” sau „disciplină” (ca materie de studiu), lucrurile capătă şi mai mult sens.
Disciplinarea începe cu liniştirea
Este o frază la care mă întorc adesea. Poate fi şi ancora ta pentru momentele în care copilul îți apasă cele mai sensibile butoane, iar tu te pregăteşti în mod automat să îi dai „o lecție”. E interesant cum toate aceste sintagme se învârt în jurul ideii de învățare. Dacă stăm să ne gândim, până şi clasica amenințare „îți arăt eu ție” ar putea fi reformulată astfel: „te învăț eu cum să nu te mai comporți aşa”. Fiindcă asta este ceea ce ne dorim cu toții, în fond, să îi învățăm pe copii cum ar trebui să se comporte adecvat în societate.
Ce este de făcut?
Învățarea nu se poate produce atunci când copilul trăieşte emoții intense de orice fel – în contextul unui creier emoțional extrem de activat, neocortexul (sau creierul rațional) va funcționa prea puțin, spre deloc.
Aşadar, învățarea poate fi eficientă doar atunci când copilul este bine din punct de vedere emoțional. Dacă este trist, furios, speriat, cum îl putem ajuta să revină la o stare de calm? Asigurându-l că suntem acolo pentru el, validându-i emoțiile (ceea ce – atenție! – nu înseamnă că acceptăm şi toate comportamentele care derivă din ele) şi arătându-i că avem control asupra situației.
Dacă simți că rezonezi cu această abordare, dar îți pare că ceea ce ai citit mai sus este ușor-de-zis-greu-de-realizat, chiar așa este. Să mergi pe un drum prea puțin umblat de cei dinaintea ta nu e niciodată un lucru ușor. În sprijinul tău, iată trei întrebări care te pot ghida în efortul de disciplinare (blândă) a copiilor:
1. De ce s-a comportat copilul astfel?
2. Ce lecție vreau să-i dau copilului meu în acest moment?
3. Cum aş putea să-i ofer mai bine această lecție?
Te invit să reflectezi asupra lor cu prima ocazie. Și în toate cele care vor urma.
Aici pentru tine,
Alexandra Brovchin
alexandra.brovchin@consiliereparentală.ro
