Fie că ești profesor sau părinte asigură-te că poți oferi asta!
Spațiul sigur de învățare este cel care lasă loc întrebărilor și mai ales greșelii fără a simți nevoia de a eticheta în vreun fel copilul. Este cel care păstrează curiozitatea deschisă și stima de sine ridicată, cel care îți dă aripi și îți arată că poți orice, că toate resursele sunt în tine, iar tu trebuie doar să le activezi. Spațiul sigur de învățare face loc greșelii ca o etapă firească și necesară spre reușită.
La naştere, creierul nostru emotional este 100% dezvoltat, inclusiv sistemul limbic. În timp ce, creierul emoţional, cel responsabil cu funcţia de supravieţuire este complet dezvoltat, creierul raţional (cel care găzduieşte mecanismele de reglare emoţională) este dezvoltat în proporţie de 20% la naştere, şi începe să se dezvolte accelerat odată cu dezvoltarea limbajului, maturizându-se complet spre 22-24 de ani. Practic, emoţiile noastre se nasc într-o parte a creierului şi se liniştesc într-un alt loc din creier, puţin dezvoltat timpuriu. Iar, în primii ani de viaţă, între aceste două arii ale creierului nu există legături. Creierul învaţă să funcţioneze integrat după vârsta de 7 ani.
Cu alte cuvinte, de fiecare dată când creierul nostru emoţional receptează că îi este în pericol supravieţuirea se va activa fără a şti cum să se auto-regleze. Cât creierul este preocupat cu supravieţuirea, simte emoţii de frică sau furie, învăţarea nu poate avea loc. Adultul care sprijină şi mentorează copilul spre învăţare trebuie să aibă în vedere aceste aspecte atunci când setează limitele autorităţii sale în relaţie cu copilul. În jurul vârstei de 3 ani creierul unui copil este de 2 ori mai activ decât al unui adult, ceea ce arată cât de mare este capacitatea copilului de învăţare atâta timp cât se simte în siguranţă şi are parte de stimulare adecvată. După 7 ani apare preocuparea pentru competenţă şi stimă de sine. Însă siguranţa emoţională a copilului rămâne la fel de importantă în procesul de învăţare.
Spaţiul sigur de învăţare trebuie să fie accesibil şi la îndemâna copiilor, să stimuleze creativitatea, să arate curat, organizat, să fie ca o invitaţie spre descoperire, să stimuleze autonomia copilului, adultul să poată conţine emoţiile copilului şi să îl poată însoţi în călătoria cunoaşterii.
Spaţiul sigur de învăţare susține performanța, prin validare intrinsecă, prin creativitate în procesul de predare – învățare și prin diversitatea metodelor.
Performanța este benefică și chiar necesară pentru fiecare individ cât și pentru societate. Nu fugi de ea!
Ține de capacitățile individuale de auto-depășire și se găsește dincolo de zona de confort. De aceea trebuie susținută cu tact și răbdare. Performanța nu înseamnă doar competitivitate și olimpici, ci mai degrabă înseamnă să te depășești raportat la capacitățile tale individuale.
Una din capcanele parentingului modern este aceea că putem deveni prea permisivi în acest sens, iar copilul pășește doar rar dincolo de confort.
Auzim des: nu trebuie să înveți dacă nu îți place X materie!
Din momentul în care ofer o alternativa, curiozitatea și ambiția dispar, iar creierul primește informația că, la ce e greu, zic pas.
Individul devine conștient de resursele și capacitățile sale doar încercându-le.
Varianta ideală este să discut cu copilul despre materia respectivă, să observ unde îi sunt blocajele și să validez în mod corect ce simte.
Un exemplu: Sigur, pentru mine nu este important să excelezi la această materie. Îți înțeleg dificultățile. Chiar pare greu ceea ce povestești. Aş vrea să înţeleg mai bine cum te pot ajuta. Ştii tu, toate aceste materii au fost alese să fie studiate de către copii, tocmai pentru că aduc informații valoroase și necesare pentru viața lor personală și ulterior profesională. Sigur, nu poți studia mecanică dacă nu ai informații elementare de matematică și fizică. Nu ai putea studia medicină fără anatomie, economie fără matematică, arhitectură fără geometrie, arheologie fără geografie, programare fără logică. Aș vrea să mă asigur că nu renunți la a studia această materie pentru că nu îți place profesorul, mediul, metodele sau pentru că nu i-ai descoperit încă părțile interesante sau că ți se pare mult prea greu să te autodepășești.
Atunci când ‘ventilăm’ dificultăţile copilului, le împărțim în mici bucățele de frică pe care el le poate înfrunta mai ușor și în același timp, se simte auzit, înțeles, susținut de părintele lui. În acest fel, putem avea șansa nu doar să depășim respectiva dificultate ci chiar să performeze la materia respectivă .
Înainte să renunți, mă asigur că ai încercat de suficiente ori cât să reușești! Copilul are nevoie doar de un spațiu sigur de învățare și de cineva care să creadă în el!
Ana Cozma
ana.cozma@consiliereparentala.ro
https://www.facebook.com/parintiicuriosi