Este ultimul concediu înainte de începerea școlii și a grădinițelor. Simți deja că trece vara și te învăluie un sentiment de pierdere a ceva drag. Parcă te duce cu gândul la copilărie, când după o vară plină de experiențe de tot felul, începeai să simți emoții în stomac pentru noul început.
Dar nu ai timp să reflectezi la ce simți pentru că ai bagaje de făcut, lucruri de cumpărat, casa să fie lăsată în ordine… Că doar așa simți că poti pleca liniștită. Și nu știu dacă așa este și la voi dar eu, înainte de orice concediu, alerg de 5 ori mai mult și aproape mă epuizez fizic ca să îmi las toate proiectele în ordine și neapărat casa curată. La mine are legătură cu faptul că, la întoarcerea din concediu, am nevoie de 1-2 zile de readaptare. Creierul meu iese mai greu din starea de vacanță și are nevoie să se întoarcă într-un cadru cât mai organizat. Dar și cu faptul ca educația primită de acasă nu mă lasă să mă relaxez înainte să am lucrurile în ordine și organizate.
Astfel că încep pregătirile de concediu cu low battery, un mare To Do list și 2 copii îmbătați de entuziasmul plecării .
Creierul meu este pe modul office, responsabil și rațional, iar ei au intrat deja în modul de vacanță și sunt supra-activați emoțional.
Majoritatea părinților îmi vorbesc de momentele acestea, că le sunt dificile, că sunt de multe ori un trigger și pleacă adesea deconectați, certați în concediu, fie cu copiii, sau chiar adulții între ei.
Eu am plecat în multe rânduri așa și mi-a luat foarte mult timp să mă reconectez cu mine și cu ei.
Dar și pregătirile sunt parte din concediu , îmi spun! (mai mult ca să nu cedez nervos, iniţial).
Apoi, respir profund și mă gândesc… cât de dor îmi va fi de perioadele în care ei mergeau în concediu cu noi și cât o să îmi doresc atunci să dau timpul înapoi.
Următorul gând pe care mi-l observ este că perioadele vin și pleacă, iar ei acum au doar nevoie să mă bucur alături de ei . Că parcă acum nu îmi mai amintesc de perioadele în care plecam cu un bax de scutece, creme, cremuțe, biberoane, aparat de gătit, cărucior, sistem de purtare și altele asemenea.
Așa că îmi setez în gând că astăzi voi pregăti bagajele bucurându-mă de experiența asta alături de ei. Și că o voi sorbi ca și cum ar fi ultima, unica.
Au două valize mici pe care îi rog să le pregătească cu cele necesare.
Am exersat de la plecarea în tabără câte articole trebuie puse din fiecare și ce anume.
La 5 respectiv 7 ani își fac singuri bagajele. Eu nu le verific . Ei și le gestionează și la destinație, observă singuri ce au sau le lipsește.
Eu iau doar câteva articole în bagaj separat, din ce observ că nu estimează bine sau uită periodic. Și le las în portbagaj doar în caz de urgență. La 5 ani încă mai are de lucrat, la 7 stă chiar bine.
Fac des pauze de joacă și hârjoneală. Apoi revin cu noi task-uri pentru mine și pentru ei.
Aleg să nu îmi încarc mintea cu câte sunt de făcut și să devin indisponibilă emoțional pentru ei, ci le iau pas cu pas implicându-i și responsabilizându-i și pe ei.
Starea lor se schimbă și chiar sunt dornici să contribuie.
Am terminat seara târziu, dar a meritat. Bateriile lor emoționale erau încărcate. Ne-am culcat conectați, iubitori și plini de vise pentru noua vacanță.
Surprinzător, când am schimbat lentila parcă și timpul s-a dilatat. Am reușit, nu numai să termin bagajele, dar și curățenia casei. Am spălat chiar și perdele. Am gătit împreună un prânz delicios.
Învăț în fiecare zi să îi ascult și să mă las purtată și de ritmul lor .
Dar acum mi s-a părut cu atât mai important să o fac.
În câteva zile vor începe școala, respectiv grădinița. Vom avea un nou ritm și cu siguranță tuturor ne va fi dificil să ne readaptăm.
Însă cu un rezervor emoțional plin și cu dorința de a transforma orice experiență în una plăcută, îmi fac mai puține griji că nu vom reuși.
Cu cât poți lăsa deoparte gândurile, temerile pentru viitor, cu cât devii mai conștient de ce simți și de sursa emoțiilor tale, cu atât ești mai în control și devii un părinte capabil să își ajute și să își înțeleagă propriul copil. Vei trăi mai mult în prezent și vei găsi fericire în propria viață.
Ana Cozma
ana.cozma@consiliereparentala.ro
