Când faci al doilea copil, acordă cât poți de multă atenție primului

Fix când începusem să mă obișnuiesc cu primul copil, adică prin anul doi așa, am decis să-l facem pe al doilea. Trecuse perioada cu nopți nedormite, cu frici și întrebări multe. Credeam că le știm pe toate, că începe să fie totul mai easy, cea mare chiar își dorea o surioară sau un frațior…

Asta e, de fapt, prima greseală. Să crezi că cel mic știe ce spune când îți cere să mai faci un copil.

Când un copil mic spune că vrea un frate își imaginează așa, un fel de păpușică pe care el să o smotocească și cu care să se joace. Realitatea este că habar nu are ce-l așteaptă, iar șocul va fi atât de mare pentru el încât va face cu greu față venirii pe lume a celui de-al doilea copil. E adevărat că depinde și de diferența de vârstă dintre copii. Acolo unde ea este de până la 4 ani, well, va fi un challenge. Primul copil, cel care era centrul universului și avea toata atenția voastră, brusc trebuie să accepte că părinții lui au ochi și pentru altcineva.

Gabor Mate spune despre copii că sunt narcisiști. Ei cred că tot ceea ce se întâmplă, și bune și rele, li se datorează. Și uite așa îi lovește chestia asta cu frățiorul sau surioara de nici nu știu cum să facă față situației. Niciun copil nu își dorește să renunțe la exclusivitate. Și atunci vei vedea un regres al primului copil. Poate fi un regres de revenire la pampers (cum a fost în cazul nostru), copilul își dorește și el să fie mai mic pentru a primi atenția părinților. Poate fi un regres de limbaj, pot fi tantrumuri mai dese.

De aceea spun că primul copil trebuie să beneficieze de mai multă atenție. E cam singurul lucru pe care îl poți face.

pexels jessica west 3273851
#primulnascut

Cum să îl sprijini mai mult pe primul născut:

  • Pregătește-l din timp pentru sosirea pe lume al noului membru al familiei. Citește-i cărți despre asta. Explică-i realist cum va fi, să știe la ce să se aștepte. Nu picta totul în roz. Nu va fi!
  • Nu-l duce la bunici când apare cel de-al doilea. Nu-l trimite să dormă în altă cameră și fă tot ce poți să nu îl îndepărtezi.
  • Petrece timp cu el singur, fără frățior sau surioară. Fă din asta un obicei. Arată-i că unele lucruri nu se vor schimba în relația ta cu el.
  • Povestește-i și lui cum a fost la naștere, când era bebeluș, arată-i filmulețe cu el când era mic și spune-i cât de mult v-ați bucurat la nașterea lui.
  • Joacă-te cu el jocuri de rol, în care el e bebeluș din nou.
  • Acceptă rivalitatea dintre frați și încearcă să nu iei apărarea celui mic doar pentru că e mic.
  • Nu te supăra pe tantrumurile lui. NU e un copil rău, e un copil care suferă. Care este în doliul. Pentru el este o pierdere. A pierdut o relație de exclusivitate cu părinții lui.

Rivalitatea între frați este absolut normală. Ce poți face…

  • Acceptă realitatea: rivalitatea între frați nu poate fi eliminată. Și nu e treaba ta să intervi în fiecare conflict dintre frați. Fă-o doar acolo unde trebuie să impui limite de siguranță
  • Încearcă să nu iei partea vreunuia dintre ei și , mai degrabă, să îi lași pe ei să-și gestioneze conflictele.
  • Nu te transforma într-un judecător care face dreptate. Cel mult poți să îi ajuți să ajungă la un compromis.
  • Oferă-le timp 1 to 1 amândurora. E important.
  • Nu o lua atât de personal. Faptul că ei se ceartă nu spune nimic despre tine ca părinte. Știu că îți vine să te învinovățești. Să spui că e vina ta. Nu e!
  • Cere ajutor atunci când simți că nu mai poți face față.
  • Spune-i copilului mai mare câte de mult îl iubești și amintiți-vă împreună de momentele în care erați doar voi.

Primul născut suferă și nu vei putea schimba mult asta. Va fi greu pentru el, așa că acordă-i cât de multă atenție poți.

de Alexandra Bogdan

consilier parental

Articolul precedent
Articolul precedent
5 cărți cu sens pe care să le citești copilului tău
Articolul următor
Articolul următor
Stilul nostru de parentaj este, de fapt, o combinație între mai multe stiluri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top

Email: office@consiliereparentala.ro

Program:
Luni-Vineri: 09:00 - 20:00
Sâmbătă: 10:00 - 18:00
Duminică: Închis