Iubirea este, există și se manifestă. Când ajungi să iubești o persoană, indiferent dacă este prezentă în viața ta sau nu, indiferent de cât de des sau rar interacționați, indiferent dacă face lucruri care-ți plac sau care-ți plac mai puțin, indiferent de modul în care ați ales să întrerupeți legătura, iubirea este.
Pentru că iubirea există, asta nu înseamnă că disponibilitatea pentru afecțiune există. Poți să o iubești, dar persoana nici măcar să-și mai amintească de tine. Sau să o iubești și să uite să-ți zică „La mulți ani!” de ziua ta. Sau să nu simtă să hrănească relația voastră cum tu o faci sau ți-ar plăcea, ori ai avea nevoie să se întâmple. Iubirea este și comunicare și respect și consimțământ.
Când ești pui de om și familia te iubește și ține cont de nevoile și dorințele tale (câteva sunt suficiente), contează. Când te simți înțeles, văzut și auzit de la început, vârsta de doi ani nu este etichetată ca „terrible twos”.
Cei mai mulți părinți își iubesc copiii (nu deschid subiectul cazurilor clinice) și asta nu înseamnă că atunci când sunt ei disponibili sau dispuși să-și manifeste afecțiunea, e necesar ca puii de om să se facă și ei disponibili. Este în regulă ca puii de om să refuze manifestarea părintelui sau părinților. Să spui „nu” este tot un act de iubire, iubire față de sine. Să fii atent la nevoile tale și să verbalizezi limitele sunt instrumente importante pentru a trăi autentic. Dacă nu învățăm în familie ce înseamnă să oferim respect și iubire, cum reușim să facem asta într-un mod autentic, când suntem adolescenți sau adulți?! Ce bine că există N tipuri de terapii.
Se întâmplă ca cineva să fi avut relații în care s-a verbalizat „te iubesc, sunt aici dar, acum nu am timp sau chef nici măcar de mine”? Știm răspunsul adevărat. Este normal să nu ne sincronizăm, diferența o face modul în care aducem la cunoștință.
Se întâmplă ca cineva să-și amintească că atunci când venea un părinte acasă era necesar să se oprească din ceea ce făcea ca să vorbească cu el? Asta era așteptat să se întâmple? Sau atunci când se întâlnea cu rudele sau familia extinsă, că era normal să se facă turul pupatului și îmbrățișatului, chiar dacă nu-i făcea plăcere atunci, și-i venea să se șteargă cu ambele mâini după?
Este o mare bogăție să-ți permiți să trăiești autentic, să ghidezi și puii de om să facă asta. Ai toată puterea de a face asta. Când simți că nu ai această putere, caută instrumentele potrivite ție care te ajută să vezi și să accesezi asta. Viața, o călătorie continuă în care îmbrățișăm procesul. Îmbrățișează total – ca îmbrățișarea fizică să fie autentică și interacțiunea hrănitoare.
haisăfimbinecunoi șicuceldelângănoi
Timp frumos,
Alexandra Seciu
alexandra.seciu@consiliereparentala.ro