Timpul este resursa cea mai prețioasă pentru fiecare dintre noi, atât în viață profesională cât și personală. Găsirea echilibrului dintre cele două este o provocare pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru părinții zilelor noastre.
Multiplele roluri în care părinții intră pe parcursul unei zilei sunt consumatoare de timp și energie. Varietatea de opțiuni existente îi fac deseori neputincioși în a trasa granițe clare, în a-și organiza eficient și conștient programul de peste zi.
Unde își pierde creierul nostru atenția și când primește mesajul că și-a consumat resursele energetice?
Ori profesional ne-am angajat în proiecte care nu ne mai lasă energie, pentru nimic altceva după ori reușim cu greu, să punem limite în acceptarea sarcinilor sau în echilibrarea programului nostru zilnic. Un alt factor, deosebit de important și des trecut cu vederea, este multitudinea de stimuli și informații la care suntem expuși. Și pe care inevitabil le introducem în câmpul gândirii noastre, prin simplul fapt că avem acces la orice informație de pe glob, că putem observa viețile altora și poate ne devin trigger, că primim o multitudine de stimuli în fiecare minut. Nu întâmplător acest termen, practic ce ne apare în ‘FEED’ ne hrănește.
Puțini dintre noi realizăm că, de multe ori, până ajungem la job, am primit deja materie de lucru suficientă cât să ne rămână în procesare 1-2 situații sau să ne trezească alte amintiri pe care mintea noastră să le proceseze și poate deja avem 1-2 gânduri despre ce ar trebui să cumpărăm, să facem sau ce ne-am dori să facem, dar nu ne permitem. Dacă mintea noastră nu a soluționat aceste gânduri, le va pune pe hold pe măsură ce intră în sarcinile de lucru sau ne este atrasă atenția cu ceva mai urgent. Asta nu înseamnă că aceste gânduri s-au procesat ori și-au găsit soluții, ci în continuare este posibil să ne consume, în mod inconștient energia, ca o aplicație de fundal.
În funcție de igiena mentală, rutinele și modul de organizare al fiecărui părinte, până la revenirea acasă, deja mare parte din energia fizică și mentală este consumată. Dacă părintele vine acasă cu o mulțime de probleme nerezolvate, lipsit de energie fizică și mentală, fără a avea în minte o organizare a activităților de acasă, are toate șansele să nu poată să ofere copilului lui, nici timp și nici calitate. Dacă la asta adăugăm și stările emoționale zilnice care sigur că influențează prezența noastră, deja orice activitate este compromisă.
Așadar, timpul de calitate cu copilul nostru nu începe de când am ajuns acasă, ci de când ne-am început ziua. Grija față de ce aducem în câmpul gândirii noastre, conectarea cu sine și nevoile noastre reale înainte de cele din exterior, vizualizarea programului și a activităților propuse pentru ziua respectivă oferă părintelui claritate, sentimentul de control, siguranță, sentimentul că poate să facă fața provocărilor zilei și că este un părinte bun.
Putem concepe un loc simbolic la intrarea în casă unde să lăsăm grijile purtate pe parcursul zilei, telefonul sau altceva ce ne poate aminti de alte probleme.
Așteptările realiste față de nevoile copilului ne vor ajută să evităm frustrarea în momentul în care ajungem acasă. Este nerealist să credem că odată ajunși acasă, ne cufundăm într-un fotoliu și ne odihnim, în condițiile în care copilul abia așteaptă să-i ajungă acasă partenerul preferat de joacă. Sigur că, dacă simțim nevoia de odihnă, putem transmite copilului că avem nevoie de puțin timp să ne recuperăm și apoi putem face activitățile împreună.
Însă ce este și ce nu este timp de calitate?
Timpul de calitate nu înseamnă coexistența în același spațiu, fiecare cuprins de treburile și provocările lui. Timp de calitate nu este atunci când, părintele ascultă copilul în timp ce face altceva, sau când promite să se joace, însă gândurile lui nu sunt acolo. Sau când la orice sunet verifică telefonul iar la fiecare 5-10 minute merge să mai facă ceva, lăsând copilul într-o așteptare continuă. La un moment dat, chiar și copilul va abandona jocul, deoarece părintele nu se angajează real, va căuta și el alte forme de distragere sau chiar va solicita acces la device-uri. Lipsa de angajament real a părintelui, îi va crea frustrări și va căuta să imite comportamentul de deconectare.
Timpul de calitate nu înseamnă nici, că facem copilul dependent de jocul sau activitățile, doar cu părintele. Și practic inundăm orice spațiu și formă de joc cu prezența noastră. Oferim spațiu și timp, și pentru alte forme de interacțiune. De asemenea, copilul are nevoie de timp de calitate cu ambii părinți, separat și împreună. Locurile sau experiențele adresate copiilor, în care părintele duce copilul doar pentru divertisment, fără că părintele să trăiască autentic alături de copil, nu reprezintă timp de calitate.
Deci, ce este totuși timpul de calitate?
Tot copiii ne învață. Mai știm să fim copii? Mai știm cum arată lumea de la înălțimea copilului nostru? Mai știm să ne bucurăm cu adevărat, să fim naivi, să avem încredere deplină în cineva, să avem surprize în fiecare zi, să ne jucăm, să iubim necondiționat? Experiența de a fi părinte nu este numai o responsabilitate. Este o șansă de a ne reaminti lucruri uitate, pe care viața de zi cu zi parcă le-a îngropat undeva sub griji, ambiții sau preocupări urgente.
Timpul petrecut cu copilul construiește temelia relației cu părinții și a altor relații pe care le dezvoltă pe tot parcursul vieții. Forța unei familii vine din calitatea timpului pe care membrii ei îl petrec împreună și aprecierea pe care și-o arată unul altuia.
Cum ne putem asigura că timpul pe care îl petrecem cu copilul este unul de calitate?
Asta înseamnă să știm care sunt cele mai importante nevoi ale copiilor, dar și să învățăm să fim atenți la semnalele transmise de copil. Căutăm să conturăm un program de activități adaptat nevoilor lui. Nu întotdeauna trebuie să fie ceva ce îi face plăcere, ci mai degrabă, ce are nevoie să facă. Faptul că mergem împreună la fotbal nu înseamnă timp de calitate, decât dacă ne antrenăm împreună și facem din asta o experiență, sau drumul până acolo este transformat într-o misiune plină de aventuri, joacă și discuții interesante.
Timpul petrecut cu copilul trebuie să fie predictibil. Copilul să știe că se poate baza pe părintele lui, că este acolo, disponibil și că asta nu se schimbă în funcție de orice situație neprevăzută sau de stările părintelui. Bineînțeles că, există la fiecare dintre noi zile mai bune sau mai rele, momente în care suntem triști sau supărați ori în care apare ceva important și urgent. Un planificator al activităților dintr-o săptămână oferă copilului predictibilitate și entuziasmul că va avea experiențe frumoase cu părintele. Iar părintele are sentimentul că are situația sub control, simte că este un părinte suficient de bun și nu mai trăiește la rândul lui cu povara amânării.
Dacă avem disponibilitate de una sau doua activități, pe acelea le facem să fie de calitate. Chiar dacă copilul protestează îl putem direcționa către alte sarcini, activități sau putem împărți timpul. Planificatorul vă va scuti de întrebările interminabile ale copilului despre când este momentului jocului, ce tip de joc este, și îi oferă certitudinea momentului.
Majoritatea zilelor însă trebuie să-i dea copilului siguranța că vom trăi împreună momentele speciale, mult așteptate și sentimentul că are controlul asupra celor ce urmează să i se întâmple.
Copilul învață din familie să-i placă propria persoană, să aibă așteptări realiste față de sine și față de ceilalți, să dezvolte relații sănătoase cu ceilalți, să gestioneze eșecurile sau schimbările, să aibă interese variate și curajul de a încerca. Astfel de abilități sociale și emoționale asigură ingredientele necesare construirii unei vieți împlinite. Ele se învață de mic, prin exemplul adulților din viața copilului, dar și prin experiențele de învățare pe care părinții le oferă.
Cel mai mult însă, copilul are nevoie să simtă că părintele este prezent cu adevărat în relația cu el. Nu este de ajuns să fim împreună în aceeași încăpere, să ne uităm la același film sau să construim cu aceleași piese de Lego. Prezent înseamnă că aici și acum nu este nimic altceva mai important decât faptul de a fi împreună și ceea ce facem împreună.
Mersul în parc este timp de calitate atât cât, părintele se implică în explorarea spațiilor sau a naturii alături de copil, cât generează conversații de interes pentru copil, cât discută cu acesta preocupat de nevoile, părerile, impresiile copilului. A-ți asculta copilul și a-i observa cu atenție comportamentele, nu doar ceea ce spune, a fi atent la tonul vocii, expresiile feței, gesturi, pune bazele unei relații de comunicare deschise. Și crează o conexiune atât de profundă, încât copilul se simte văzut, auzit, simțit și va avea întotdeauna încredere să se arate astfel părintelui lui.
Cele mai frumoase amintiri pe care le avem fiecare dintre noi sunt momentele speciale trăite cu persoanele speciale din viața noastră. Nu ne amintim poate ce făceam atunci, ce gândeam sau obiectele pe care le aveam. Ne amintim că eram aproape, cu adevărat împreună. Ne amintim senzația de căldură, grijă și siguranță pe care apropierea și conectarea cu persoană dragă ni le-a oferit.
Să fii prezent în relația cu copilul înseamnă să fim împreună cu el nu doar fizic, ci cu gândurile, emoțiile și acțiunile tale.
Cu blândețe, învățăm împreună,
Ana Cozma,
Profesor, consilier parental și de dezvoltare personală
