Ruxandra Boban

AcasăEchipaRuxandra Boban
elena Toba scaled 1

Ruxandra Boban

Este absolventă a Facultații de Psihologie, certificată NLP Master și Formator acreditat de Ministerul Muncii. Din anul 2022 devine Psihoteraput Integrativ în supervizare și Consilier Parental în cadrul programului Parenting Masterclass, organizat de AMPP.

Deține 10 ani de experiență în domeniul resurselor umane și al dezvoltării de business și 7 ani în zona consilierii relaționale în cadrul celei mai mari comunități de oameni single din România.
Se consideră o fire curioasă, introspectă, pasionată de neuroștiințe și epigenetică (felul în care funcționează creierul nostru), psihologia dezvoltării și cea transgenerațională.
La nivel personal, este mama a unei prințese – unicorn care o învață zilnic cum să fie un om mai bun, mai blând și mai empatic.
Este adepta parentingului cu blândețe, considerând că ceea ce suntem îi învață pe copii mai mult decat ceea ce spunem, așadar părintele are misiunea el însuși de a fi așa cum și-ar dori să devină copiii săi.

Certificări

Absolvent Parenting Masterclass, organizat de Asociația Multiculturala de Psihologie și Psihoterapie
Consilierul precedent
Consilierul precedent
Alexandra Manolache
Consilierul următor
Consilierul următor
Ana Cozma

Abonează-te la newsletterul nostru

Trimitem informații saptămânal despre ultimele workshopuri și postări din blog.

Trimitem periodic resurse gratuite către părinți. Lasă aici emailul tău și intră în comunitatea consiliereparentala.ro

Scroll to top

Email: office@consiliereparentala.ro

Program:
Luni-Vineri: 09:00 - 20:00
Sâmbătă: 10:00 - 18:00
Duminică: Închis